Dupa remanierea guvernamentala din Franta

La ora la care scriu aceste rînduri, reactiile si comentariile curg gîrla.

- Franta are un nou guvern !

Si asta, dupà sase lui de psihodrama din ce în ce mai violenta, cum afirma unii dintre comentatori.

Personalitatile cu sensibiltiate de stînga, au fost eliminate. La fel si cele cu sensibilitate centrista. In acelasi timp, electoratul de extrema dreapta nu se mai regaseste în actuala configuratie guvernamentala ; principala indicatie în acest sens e faptul cà Ministerul Identitatii Nationale a fost desfiintat...

Conform multora dintre comentatorii francezi, e vorba de un guvern care va organiza realegerea lui Nicolas Sarkozy în 2012.

Afirmatia nu e lipsita de miez.

- Dar ea se cere completata cu o serie de detalii.

In primul rînd, trebuie sa constatam ca în actualul guvern, o serie de personalitati considerate ca fiind fidele fostului presedinte, Jaques Chirac, cum ar fi Alain, Jupé, Michèle Eliot-Marie si François Baroin, ocupà locuri importante. Dreapta republicana traditionala, altfel spus, e chemata la datorie.

In al doilea rînd, trebuie sa constatam ca ministrii care s-au aratat sovaitori (cum ar fi Jean-Louis Borloo) sau critici, (Rama Yade, Fadela Amara ori Bernard Kouchner), au fost eliminati.

Deci, guvernul actual pare sa demonstreze, într-adevar, ca e vorba de o adevarata echipa, construita astfel încît dreapta republicana sa cîstige viitoarele alegeri. Atît cele prezidentiale, cît si cele parlamentare.

Or, cum se spune deseori aici, alegerile de acest tip nu se cîstiga nici la dreapta, nici la stînga, ci la centru. Dar nu la centrul politicianist, ci la centrul politic. Ceea ce înseamna la egala distanta între extrema drepta si extrema stînga.

In cazul în speta, atît extrema dreapta, cît si extrema stînga fac parte din decor.

- Dar nu mai mult de-atît.

Nu, nu mai mult.

Iar în ceea ce priveste stînga, ea e reprezentata, azi (ca si ieri) de partidul socialist, de centru-stînga. Partid care, însa, nu are – cel putin deocamdata – un program vizibil si inteligibil, si care ameninta sa fie minat launtric de concurenta dintre diferitele personalitati mai mult sau mai putin credibile. Pe de alta parte el va fi rabotat pe dinafara atît de miscarea unui Jean-Luc Melanchon, personalitate populista de stînga, situata între extrema stînga si stînga, cît si de miscarea ecologista care da semne ca ar putea sà devina mai coerenta si, deci, mai primejdioasa pentru socialisti.

In aceste conditii, centrul unde se cîstiga alegerile se afla, orice s-ar spune, în mîna celor de centru dreapta, a miscarii UMP, miscare care a dat aproape toate personalitatile actualei echipe guvernamentale ; echipa din care, fara îndoiala, nu lipsesc rivalitatile, dar care sub presiunea acestui redutabil cuplu Sarkozy-Fillon, da dovada ca stie sa se puna în ordine de bataie.

Acum ceva mai mult de doua decenii se spunea ca Franta are cea mai tîmpita dreapta politica din lume. Lucrul e departe de a mai fi valabil azi.

- Cît priveste stînga... !

Sa mai adaugam ca pret de un an, Franta va asigura conducerea G20. (Franta, adica Nicolas Sarkozy, secondat de echipa guvernamentala – si paraguvernamentala – de centru-dreapta pe care a stiut sa o creeze si sa o sudeze.) Ceea ce, cu alte cuvinte, va pune politica euro-franceza într-o alta lumina.

- O lumina relativizanta.

Ceea ce, cu alte cuvinte, ne arata cam ce interes vor prezenta la Paris relatiile franco-române de anul viitor...